Anghinarea este una din cele mai vechi plante cunoscute în istoria umanităţii. Originară din Etiopia, planta a fost adusă în Europa de Sud, traversând Egiptul Antic, unde a fost consemnată în desenele vechilor civilizaţii. Grecii şi romanii utilizau anghinarea pentru menţinerea sănătăţii ficatului şi vezicii biliare. În secolul al XVI-lea, în Europa era considerată o ,,legumă nobilă'', fiind consumată numai de către membrii casei regale şi de oamenii foarte bogaţi. În trecut anghinarea se utiliza datorită proprietăţilor coleretice, colagoge, hepatoprotectoare, detoxifiante hepatice, hipocolesterolemiante şi hipolipemiante.
În compoziţia plantei au fost identificate următoarele substanţe bioactive: derivaţi cafeoil-chinici (acid clorogenic şi cinarină), flavone (cinarozidă, scolimozidă, luteolină şi cinarotriozidă), lactone sesquiterpenice (cinaropicrină, dehidrocinaropicrină, grosheimină şi cinarotriol), inulină, compuşi triterpenici (lactucerol, taraxasterol), steroli (β-sitosterol, stigmasterol), o sapogenină steroidică, taninuri, mucilagii, pectine, aminoacizi, enzime şi acizi organici.
